Cu emoție și mândrie, copiii talentați din Ilfov – reprezentanți ai Corului „Cantus Mundi” și ai grupului instrumental „A Doua Familie” din Buftea – au urcat pe scena Operei Naționale din Timișoara, alături de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, în cadrul spectacolului „Săptămâna Patimilor”.
Evenimentul a adus pe scenă o rafinată sensibilitate, în care lumină, credință și emoție autentică s-au împletit, lăsând o impresie de neuitat asupra tuturor celor prezenți.
Pentru Consiliul Județean Ilfov și Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Ilfov, este o mândrie și o onoare să susțină tineri atât de excepționali, care poartă mai departe valorile culturale ale județului nostru.