Astăzi, 14 noiembrie 2025, începând cu ora 11:00, curtea Liceului Tehnologic „Barbu A. Știrbey” din Buftea s-a umplut de culoare, tradiție și voie bună!
A avut loc evenimentul „Roadele toamnei la Știrbey”, unde elevii, profesorii și părinții au invitat comunitatea să descopere produse tradiționale, gusturi autentice și creații de sezon pregătite cu mult suflet.
Manifestarea a cuprins activități cu specific tradițional, ateliere variate (culinare, artizanale, de pus conserve etc.), momente muzicale, meșteșuguri și activități creative.
Au participat meșteșugari din întreg județul — olar, bijutier, croșetator, sculptor, pielar, împletitor de lână, pictor și mulți alții — care au expus și oferit publicului rezultatele muncii lor.
Atmosfera a fost îmbogățită de corul „A doua familie”, format din copii de toate vârstele și coordonat de doamna profesoară-dirijor Mărioara Marcu, urmat de Clubul de Muzică Buftea, coordonat de profesorul Sorin Marcu, care a oferit momente artistice pline de emoție.
Evenimentul a avut ca scop promovarea tradițiilor românești, a valorilor locale și a spiritului comunitar, adresându-se elevilor, părinților, cadrelor didactice și comunității din Buftea.
A fost o adevărată celebrare a toamnei și a comunității „Știrbey”, marcată de bucurie, creativitate și momente memorabile.
Organizatori: Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey” din Buftea, Consiliul Județean Ilfov, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov și Primăria Buftea.