Festivalul Filmului European (FFE) a adus în acest weekend la Chitila, între 31 mai și 1 iunie 2025, proiecții în aer liber în Amfiteatrul din Parcul Valea Mangului. Ediția a inclus filme europene premiate, selecționate de Cătălin Olaru, și a marcat prezența regizoarei Ioana Mischie, ambasadoarea onorifică a acestei ediții.

Festivalul a fost organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, Ambasada Franței / Institutul Cultural Francez, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar, Ambasada Slovaciei, precum și Primăria Orașului Chitila. Parteneri locali: Consiliul Județean Ilfov și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov.

Astfel de inițiative sunt binevenite în județul nostru, contribuind la promovarea culturii și a artei cinematografice europene în comunitatea locală din Ilfov.