Astăzi, în inima orașului Măgurele, am celebrat Dragobetele, sărbătoarea iubirii a românilor, într-un mod plin de culoare și entuziasm.
La Căminul Cultural Măgurele, un program artistic de excepție a adunat comunitatea într-o atmosferă plină de bucurie și emoție. Solista Bianca Nicola Gheorghe a încântat audiența cu cântece de dragoste, în timp ce grupul de dansatori „Drag de Măgurele” a adus energie și grație pe scenă. În cadrul evenimentului, s-a desfășurat și un concurs de recitare a poeziilor de dragoste, în care șase perechi de îndrăgostiți au împărtășit versurile marilor poeți români.
Ansamblul „Doina Ilfovului” din Buftea a oferit o suită de dansuri populare și a prezentat „Ritualul de Dragobete”, sub îndrumarea profesorului coregraf Daniela Mândroc. Alături de toate aceste momente speciale, renumitul actor Nae Alexandru de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București a încântat publicul în calitate de prezentator.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Ilfov, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov și Primăria Măgurele.