Dedicat iubitorilor universului fantastic, al poveștilor și legendelor evenimentul “Povești din vremuri de demult” este spațiul în care istoria se imbină cu fantezia, unde iți poți regăsi eroii copilăriei, te poți întoarce în timp, în lumea miturilor populare și a poveștilor, chiar pe locul unde altădată se aflau în trecut Codrii Vlăsiei, în curtea unei cladiri istorice – Liceul Tehnologic Barbu A. Stirbey din Buftea, pe 24 septembrie.
“Povești din vremuri de demult” vizează îmbinarea în cadrul unui eveniment unitar a spectacolelor muzicale, performing arts, teatru, workshopuri, expoziții de artă și târg meștesugaresc. Se va evidenția astfel, bogăția culturii tradiționale în spatiul european, promovarea și sprijinirea artiștilor și a creației contemporane.
Proiectul subliniază importanța rolului culturii pentru promovarea identităţii naţionale, asigurarea coeziunii economico-sociale şi creşterea calităţii vieţii locuitorilor prin asigurarea accesului la valorile culturale.
Scopul proiectului este să diversifice oferta culturală şi să ofere noi modalităţi de valorificare a potenţialului local existent, stimulând consumul cultural ca opţiune pentru petrecerea timpului liber pentru publicul larg/ turişti.
Organizatori: Consiliul Judetean Ilfov prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, cu sprijinul Primăriei Buftea și a Liceului Tehnologic Barbu A. Stirbey din Buftea.
ACTIVITĂȚI:
– Ateliere de coregrafie și jonglerie cu poiuri, interactive, cu participarea publicului, pe tot parcursul zilei;
– Atelier de pictură heraldică pe scuturi de lemn;
– Atelier sonor de prezentare și explorare a muzicii medievale cu instrumente neobișnuite, specific timpului;
– Ateliere demonstrative cu herald costumat medieval;
– Atelier sonor de percuție;
– Spectacol cu baloane uriașe de săpun;
– Atelier de lupte cu spadă și povești cavalerești;
– Pictură pe față/corp: miniature heraldice;
– Concert: Trupa medievală NOMEN est OMEN;
– Proiecție de film: “Brâncuși din Eternitate” – regizor Adrian Popovici.