Astăzi, 15 decembrie 2023, am ascultat cele mai frumoase colinde în Ilfov, iar emoții puternice au fost transmise de copii la Concursul Județean „Colinde, colinde” destinat elevilor și preșcolarilor, desfășurat la Dobroești.
Micuții colindători s-au pregătit intens pentru această competiție și au reușit să transmită emoția specifică sărbătorilor de iarnă, așa cum era trăită în vremuri trecute. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul cadrelor didactice care i-au pregătit pe copii de sărbătoare.
A fost o încântare să observăm că tradițiile și bogăția culturală ilfoveană sunt preluate cu mândrie de către noile generații, care poartă cu demnitate portul popular.
Domnul Ștefan Rădulescu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov, a oferit împreună cu restul organizatorilor trofee, diplome binemeritate și pachete cu dulciuri și cărți.
Concursul „Colinde, colinde” a fost organizat de Școala Gimnazială nr. 2 Fundeni-Dobroești, în parteneriat cu Primăria Dobroești, Consiliul Judetean Ilfov, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov și Inspectoratul Școlar Județean Ilfov.