Duminică, 28 mai, s-a desfășurat concursul cercurilor tehnico-aplicative ,,Prietenii Pompierilor”, în județul Ilfov. Activitatea s-a derulat la Centrul de Pregătire al Pompierilor „General de Brigadă Corneliu Stoicheci”.
Concursul a avut caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv, în domeniul apărării împotriva incendiilor și protecției civile, urmârind dezvoltarea capacităților de înțelegere și de apreciere a pericolelor generate de situațiile de urgență pentru viață și mediu, promovarea atitudinilor și comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor, precum și orientarea către o carieră de viitor.
Prima probă din concurs a fost cea teoretică, după care, nerăbdători și plini de entuziasm, elevii s-au aliniat la start. Au participat 66 de elevi din Clinceni, Chitila, Voluntari și Berceni, împărțiți în echipe formate din câte zece membri fiecare. Obstacolele și probele solicitante au fost trecute cu brio de către elevi, iar la final toți copiii au avut de câștigat!
Consiliul Judetean Ilfov prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov a oferit echipelor premii constând în cupe, medalii, palete de tenis de masă și tricouri.
Organizatori: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București – Ilfov, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Consiliul Județean Ilfov prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov.
Felicitări tuturor participanților!