Casa Frusina a fost pregătită pentru primirea oaspeților. Focul din soba bunicilor, preșurile, cuverturile colorate ale paturilor, fotografiile de familie și întreaga arhitectură originală a casei i-au impresionat pe cei prezenți în momentul unic al refacerii acestui obiectiv de patrimoniu.
Slujba de sfințire, urmată de cuvintele încărcate de simț românesc ale lui Rareș Prisacariu și ale domnului Radu Ștefănescu, președintele Asociației Monumente Renăscute, au însuflețit publicul. Domnul Hubert Petru Ștefan Thuma, Președinte al Consiliului Județean Ilfov, alături de domnul Ștefan Rădulescu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov au vizitat casa, fiind bucuroși că au contribuit la realizarea acestui proiect cultural unic în județul Ilfov.
Ne-am propus să susținem în continuare patrimoniul vernacular în mai multe zone ale județului.
Felicitări familiei Frusina, care a donat casa, clăcașilor, voluntarilor și tuturor românilor care nu vor să își uite trecutul și doresc să își respecte strămoșii și munca acestora.