Pe 3 iunie 2022, la Liceul „Doamna Chiajna”, a început proiectul „Studiul dansului popular în județul Ilfov”.
Consiliul Judetean Ilfov prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Asociația Culturală „Dorulețul” Tulcea, demarează începând cu 3 iunie 2022, începând cu orele 16, la Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” din localitatea Roșu, proiectul „Studiul dansului popular în județul Ilfov”.
Vor fi prezenți la manifestare cadrele didactice participante la acest curs, domnul Marin Barbu – coregraf și profesor coordonator, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Ilfov și reprezentanți din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov.
Acest proiect se va desfășura în perioada 03.06.2022 – 30.11.2022 și are ca scop organizarea unui program de formare a cadrelor didactice în studiul dansului popular din zona Ilfov, iar în urma acestei formări, realizarea a cel puțin unei formații de dans popular în fiecare localitate.
Să le urăm succes!