Adresă
Str. Ernest Juvara, nr. 3-5, etaj 1, sector 6, București
Telefon
021 212 56 93, Interior: 107,108
Email
contact@culturailfov.ro
Revista lunară „Condeie Ilfovene” este realizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov în parteneriat cu Centrul Român pentru Inițiativă Socială și apare cu ajutorul Consiliului Județean Ilfov.
Ea s-a „născut” dintr-o necesitate stringentă de comunicare la nivel județean în domeniul artelor, tradițiilor și al culturii în general, dar și pentru a exista un schimb de experiență cu alte asemenea centre la nivel național.
Distribuită în centre culturale județene, școli, primării, muzee, mănăstiri, biblioteci, persoane din sfera cultural-artistică din Ilfov și București, publicația își propune să promoveze potențialul cultural județean.
Începând cu luna octombrie 2017, când a apărut primul număr al revistei „Condeie Ilfovene”, evenimentele organizate de către CJCPCT Ilfov și partenerii săi au fost larg mediatizate, iar informații legate de istoria, cultura, arta, spiritualitatea, educația, tradiția, meșteșugurile, turismul și ospeția ilfovenilor și-au găsit locul în paginile sale, îndelung răsfoite.
Sperăm ca și pe viitor articolele noastre să găsească drum către inimile dumneavoastră și astfel revista noastră să fie căutată și apreciată de cât mai multe persoane!
- Colectivul redacțional al revistei „Condeie Ilfovene”